Rusia spune că joi va relua livrarea de gaze prin Nord Stream 1, dar la un nivel mai scăzut. Europenii sunt sceptici

Rusia spune că joi va relua livrarea de gaze prin Nord Stream 1, dar la un nivel mai scăzut. Europenii sunt sceptici
Publicat: 19/07/2022, 18:51

Livrările de gaze ruseşti via conducta Nord Stream 1 ar urma să fie reluate, joi, după finalizarea lucrărilor de mentenanţă care au fost programate a se desfăşura timp de zece zile, dar comisarul european pentru buget nu este atât de optimist.

În data de 11 iulie, gigantul rus Gazprom a demarat lucrările de mentenanţă la cele două ramuri ale gazoductului Nord Stream 1, care este responsabilă pentru mai mult de o treime din exporturile de gaze naturale ruseşti spre Uniunea Europeană.

Comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, a declarat că executivul comunitar nu se aşteaptă la reluarea livrărilor prin gazoductul Nord Stream 1 după efectuarea celor zece zile de lucrări de mentenanţă, care sunt programate să se încheie joi. „Plecăm de la ipoteza că nu va fi repus în funcţiune”, le-a spus Hahn jurnaliştilor.

În schimb, o sursă din apropierea acestui dosar a declarat pentru Reuters că gazoductul Nord Stream 1 este aşteptat să reia operaţiunile la timp, însă la o capacitate mai mică de aproximativ 160 milioane metri cubi pe zi.

Gazprom a redus exporturile de gaz încă din iunie

Luna trecută, Gazprom, companie controlată de statul rus, a redus exporturile de gaze prin conducta Nord Stream 1 până la 40% din capacitate, citând întârzierile apărute în returnarea unei turbine pe care firma Siemens Energy a trimis-o pentru service în Canada.

„Gazprom va reveni la nivelele înregistrate înainte de 11 iulie”, a spus una din sursele citate de Reuters, făcând referire la volumele de gaze aşteptate să fie livrate via Nord Stream 1 începând de joi.

Cotidianul rus Kommersant a informat şi el luni, citând surse din apropierea situaţiei, că turbina destinată Nord Stream 1 a fost trimisă de Canada spre Germania cu avionul la data de 17 iulie, după ce lucrările de reparaţii au fost finalizate. Cu toate acestea, una din surse a apreciat că este puţin probabil ca această turbină să fie re-instalată până la data de 21 iulie.

Compania rusă Gazprom a declarat luni forță majoră în ceea ce privește livrările de gaze către Europa pentru cel puțin un client important începând cu 14 iunie, potrivit unui document oficial citat de Reuters.

În document, Gazprom arată că nu își poate îndeplini obligațiile de furnizare din cauza unor circumstanțe „extraordinare” care nu se află sub controlul său.

Conducta Nord Stream 1 este o rută importantă pentru aprovizionarea cu gaze a Germaniei şi a altor ţări din Europa Occidentală. Potrivit site-ului societăţii Nord Stream, gazele care sosesc în Germania, în oraşul Lubmin, continuă apoi să fie transportate în Belgia, Danemarca, Franţa, Marea Britanie, Olanda şi ‘alte ţări’.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online